22 oct.

Colegiul Medicilor Stomatologi din România a iniţiat demersurile privind actualizarea tematicii și bibliografiei manualului de admitere în rezidenţiat.

Colegiul Medicilor Stomatologi din România a iniţiat demersurile privind actualizarea tematicii și bibliografiei manualului de admitere în rezidenţiat.

Potrivit dispozițiilor art. 6 din Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului educației nr. 1050/6473/2025, CMSR avizează tematicile concursului de rezidențiat și bibliografia aferentă. Exercitându-și atribuţiile legale în domeniul formării profesionale a medicilor stomatologi, CMSR acționează pentru alinierea procesului de pregătire în deplină concordanţă cu standardele profesionale actuale, literatura de specialitate, curriculele internaţionale și evoluţiile recente din practica stomatologică.

Încă din primăvara acestui an, în urma acordului pentru colaborarea cu CMSR transmis de către coordonatorul Asociației Alianţa Universitară G6-UMF a Universităţilor de Medicină și Farmacie din România, relevanța implicării CMSR a fost recunoscută drept garanţie a profesionalismului și a angajamentului comun faţă de excelenţa în formarea medicilor stomatologi.

Această colaborare interinstituţională, între mediul universitar și instituţiile profesionale a fost considerată esenţială pentru a asigura:
– calitatea și actualitatea informaţiei transmise;
– coerenţa conceptuală între conţinutul academic și realităţile clinice;
– un proces transparent de validare știinţifică, cu participarea tuturor actorilor relevanţi;
– adaptarea constantă a materialelor de studiu la evoluţiile știinţifice și tehnologice din domeniu.

Pe baza acestui acord și având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009, cu modificările și completările ulterioare, comisiile de specialitate ale CMSR au elaborat propunerea referitoare la bibliografia și materialele selectate pentru restructurarea manualului destinat examenului de admitere în rezidenţiat – specialităţi medico-dentare.

În urma avizării materialului de către Comisia Profesional-Știinţifică și de Învăţământ a CMSR, acesta a fost înaintat, la începutul lunii septembrie, Ministerului Educaţiei, în scopul analizării și valorificării în mod corespunzător.

În acest context și în spiritul unei colaborări instituţionale constructive și transparente, CMSR a solicitat în prealabil participarea unui reprezentant al comunității profesionale a medicilor stomatologi la discuţiile pe marginea acestei propuneri, în cadrul ședinţei decanilor facultăţilor de medicină dentară/stomatologie, programată azi, 22 octombrie 2025, pentru a putea stabili modalităţile prin care CMSR își poate aduce în continuare contribuţia în acest demers.

Totodată, pentru a asigura o tranziţie armonioasă și a evita orice impact negativ asupra procesului educaţional al medicilor rezidenţi, considerăm oportună stabilirea și publicarea unui calendar de implementare a noii tematici și bibliografii, într-un termen rezonabil, agreat de comun acord între instituţiile implicate.

Prin acest demers, Colegiul Medicilor Stomatologi din România își reafirmă public angajamentul ferm de a contribui la formarea postuniversitară la cel mai înalt nivel a viitorilor specialiști în domeniul medico-dentar, în spiritul excelenţei academice și al responsabilităţii profesionale, în beneficiul direct al pacienţilor și al progresului întregii comunităţi medicale.

Colegiul Medicilor Stomatologi din România va continua să solicite autorităților responsabilitate, transparență și bună-credință în exercitarea rolurilor legale care influențează calitatea formării și a practicării profesiei.

CMSR susține necesitatea îmbunătățirii admiterii în rezidențiat și a stabilirii echilibrate a numărului de locuri la admitere, reafirmându-și angajamentul de a apăra interesele comunității stomatologice.

Noutati similare