21 nov.

Declaratie CMSR sedinta CN 21.11.2025

o

DECLARAȚIA CONSILIULUI NAȚIONAL AL COLEGIULUI MEDICILOR STOMATOLOGI DIN ROMÂNIA

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) își exprimă întreaga compasiune față de familia copilului care și-a pierdut viața în timpul unei proceduri de sedare într-o clinică stomatologică. Această tragedie a îndurerat profund întreaga societate, iar gândurile noastre se îndreaptă către părinți și către toți cei afectați.

În astfel de momente, durerea comunității trebuie însoțită de un angajament ferm pentru clarificare, responsabilitate și creșterea siguranței pacientului.

Consiliul Național al CMSR sprijină demersurile Colegiului Medicilor Stomatologi din București în cazul anchetării medicilor stomatologi și pe cele ale Colegiului Medicilor București în ce privește cercetarea medicilor ATI, pentru investigarea circumstanțelor care au generat acest eveniment. Consiliul Național al CMSR subliniază necesitatea unei evaluări riguroase, obiective și conform legii, din partea tuturor autorităților implicate.

Consiliul Național al CMSR respinge acuzațiile nefondate ale Ministerului Sănătății la adresa corpului profesional. Excepțiile de la respectarea legislației nu pot constitui etichete puse întregului sistem medical românesc. Cabinetele stomatologice asigură de peste 30 de ani accesul populației la servicii medicale de calitate, prin investiții majore în resursa umană și tehnică, în contextul subfinanțării stomatologiei și al acoperirii insuficiente a nevoilor pacienților, prin structurile publice specializate, în special pentru stomatologia pediatrică și urgențele aferente.

CMSR apără și susține cu fermitate medicii stomatologi care tratează pacienții cu responsabilitate și profesionalism, în cabinete care respectă condițiile de legalitate.

În lipsa unor servicii publice funcționale în stomatologia pediatrică, sistemul privat a acoperit o nevoie pe care statul nu a putut să o îndeplinească: zeci de mii de pacienți au beneficiat de intervenții complexe, inclusiv sub sedare profundă sau anestezie generală. Fără contribuția sectorului privat, accesul la tratament pentru numeroși pacienți, inclusiv copii și persoane cu nevoi speciale, ar fi imposibil.

Facem un apel la echilibru: cazurile punctuale nu trebuie să devină o amprentă negativă asupra întregii comunități medicale din România. Profesioniștii din domeniu își desfășoară activitatea cu responsabilitate, iar cazurile individuale trebuie analizate cu rigoare, nu generalizate.

Comunitatea stomatologică (prin Consiliul Național, Biroul Executiv Național și asociațiile profesionale) a înaintat periodic Ministerului Sănătății o serie de propuneri concrete privind rezolvarea situației blocurilor operatorii necesare stomatologiei pediatrice, extinderea serviciilor decontate de CNAS pentru copii, inclusiv pentru cei cu patologii complexe, programe de prevenție și profilaxie bazate pe rezultatele primului Studiu Național privind Starea de Sănătate Orală a Românilor, realizat de CMSR. Cerințele comunității noastre au rămas fără răspuns.

Consiliul Național al CMSR solicită Ministerului Sănătății implementarea unei Strategii Naționale pentru Sănătatea Orală, din care să nu mai lipsească reprezentanții comunității noastre profesionale. Obiectivul principal trebuie să fie creșterea accesului pacienților la servicii stomatologice moderne, sigure și de calitate.

CMSR rămâne pe deplin deschis dialogului și colaborării cu toate instituțiile responsabile, angajat să contribuie la transformarea sistemului  de sănătate într-unul mai sigur, mai modern și mai echitabil pentru toți pacienții.

București, 21 noiembrie 2025

 

 

 

 

 

Noutati similare

 
CMSR
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dumneavoastră, deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site. Acest tip de cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. Aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri, însă renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.