Rezumat Ședință ordinară a Adunării Generale Naționale a CMSR – 21.03.2025
ȘEDINȚA ORDINARĂ A ADUNĂRII GENERALE NAȚIONALE A COLEGIULUI MEDICILOR STOMATOLOGI DIN ROMÂNIA 21.03.2025
–Rezumat-
În data de 21.03.2025, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR), dr. Florin Lăzărescu, a convocat o nouă ședință ordinară a Adunării Generale a CMSR. Printre cele mai importante puncte prezentate, dezbătute sau, după caz, votate, în cadrul ședinței se numără raportul de activitate și cel financiar-contabil pentru anul trecut, prioritățile și bugetul pregătit pentru 2025 și modificările necesare pentru a transforma Codul Deontologic într-un instrument care să poată contribui la o mai bună reglementare, inclusiv din perspectiva publicității, respectând exigențele semnalate de Consiliul Concurenței și de comunitatea profesională.
“Reducerea birocrației, simplificarea procedurilor de lucru în cabinete și dialogul continuu cu autoritățile pentru a proteja drepturile medicilor stomatologi sunt priorități pe care ni le-am asumat din prima zi de mandat al noii conduceri CMSR. Vom fi permanent alături de colegii noștri, pentru că fiecare dintre ei, indiferent de mărimea cabinetului în care își tratează pacienții, trebuie să se poată baza pe Colegiu”, a declarat dr. Florin Lăzărescu, președintele CMSR
- Aprobarea Raportului de activitate CMSR pentru anul 2024 și prezentare obiective pentru anul 2025
„Transparentizarea activității CMSR și implicarea directă a medicilor în procesul decizional au fost principalele obiective asumate de noua conducere a CMSR. Modul nostru de lucru a fost îmbunătățit considerabil. Astăzi avem dezbateri libere, care au adus beneficii majore activității noastre. Este benefic să avem viziuni diferite și să le transformăm mereu într-o dezbatere benignă a comunității noastre. Vă mulțumesc pentru atenția acordată procesului legislativ, dar și pentru participarea dumneavoastră activă!” – dr. Florin Lăzărescu, președintele CMSR.
În 2024, CMSR a urmărit 10 obiective strategice pentru dezvoltarea stomatologiei din România:
- Clarificarea cadrului de funcționare și reglementare
- Organizarea a 4 dezbateri publice privind modificările regulamentelor și legislației.
- Transparentizarea decizională: publicarea mapelor de lucru înainte de ședințele Consiliului Naț
- Reglementarea utilizării alogrefelor și clarificarea competențelor în implantologie.
- Sprijinirea cabinetelor individuale și clinicilor mici
- Înființarea unui departament pentru accesarea fondurilor europene.
- Propunerea de modificare a Legii 95 pentru obținerea unor tarife preferențiale la asigurări.
- Crearea unui grup de lucru privind publicitatea etică în stomatologie.
III. Finanțarea serviciilor stomatologice din fonduri publice și europene
- Realizarea Studiului Național privind Starea de Sănătate Orală a Românilor.
- Depunerea unui proiect pentru digitalizarea CMSR și colegiilor teritoriale.
- Inițierea dialogului pentru creșterea plafoanelor decontate de CNAS.
- Reformarea Educației Medicale Continue (EMC)
- Creșterea numărului maxim de credite EMC pentru cursurile practice.
- Introducerea unor criterii mai clare pentru lectori.
- Crearea unei hărți interactive pentru promovarea evenimentelor EMC.
- Sprijinirea studenților și absolvenților
- Crearea unui canal de comunicare cu Federația Studenților în Medicină Dentară.
- Sprijinirea societăților studențești pentru dezvoltarea profesională.
- Facilitarea accesului pacienților la servicii stomatologice
- Dezbateri cu CNAS pentru îmbunătățirea finanțării serviciilor stomatologice.
- Inițierea programului social „Un copil, un zâmbet”.
- Campanii de educație privind sănătatea orală în ș
VII. Elaborarea unui mecanism financiar bancar pentru creditarea cabinetelor stomatologice
- Inițierea dialogului cu băncile pentru dobânzi și finanțări preferenț
VIII. Strategie națională pentru prevenția și tratamentul afecțiunilor stomatologice
- Implicarea medicilor stomatologi în prevenția cancerului oral.
- Dialog cu CNAS pentru introducerea „stomatologiei de familie” ca serviciu medical de bază.
- Conectarea medicilor stomatologi la forurile decizionale internaționale
- CMSR a devenit membru FEDCAR (Federation of European Dental Competent Authorities and Regulators).
- Echilibrarea accesului la specializări între medici români și străini
- Propunerea de introducere a locurilor cu taxă pentru medicii români în rezidențiat.
Pentru anul 2025, CMSR își propune:
- Simplificarea procesului de autorizare a echipamentelor radiologice prin colaborarea cu CNCAN.
- Dezvoltarea microsite-urilor pentru colegiile teritoriale și lansarea unei aplicații digitale pentru medicii stomatologi.
- Promovarea îngrijirii stomatologice în școli, prin parteneriate cu Ministerul Educației.
- Creșterea finanțării CNAS pentru serviciile stomatologice, inclusiv extinderea listei de manopere decontate.
- Consolidarea programelor de Educație Medicală Continuă și actualizarea regulamentelor.
- Înființarea unui grup de lucru pentru orientarea absolvenților către oportunități de carieră.
- Actualizarea Codului Deontologic și reglementarea publicității online pentru o promovare etică.
- Status aplicaţie CMSR
Pentru creșterea gradului de digitalizare, CMSR a dezvoltat o aplicație mobilă prin care toate interacțiunile dintre medicii stomatologi și Colegiu vor putea fi realizate prin intermediul aplicației, 100% online.
Printre beneficii se numără faptul că aplicația va permite medicilor să-și urmărească punctele EMC, să trimită solicitări, să-și plătească cotizația și să-și încarce documentele necesare derulării activității.
Softul pentru aplicația mobilă este definitivat, iar peste două săptămâni (luna aprilie 2025), va începe etapa de testare în varianta beta, cu un design ușor de utilizat, intuitiv. În prezent, au fost încărcate documente de către 29 de colegii teritoriale.
Feedback foarte pozitiv din partea CMS Brașov privind utilizarea aplicației, evidențiind: accesul rapid la informații esențiale regăsite într-un singur loc, gestionarea rapidă a cotizațiilor și transmiterea de notificări importante prin care medicul câștigă timp, reducerea birocrației și simplificarea activității de secretariat în relație cu membrii colegiilor.
Feedback pozitiv din partea CMS Argeș privind funcționalitatea actuală a aplicației aflată în testare în ceea ce privește debirocratizarea, cu mențiunea că există aspecte identificate care pot fi îmbunătățite, iar siguranța online a datelor trebuie asigurată. În plus, va fi continuată munca de secretariat cu medicii din teritoriu care au nevoie de asistență în utilizarea instrumentelor digitale.
În anul 2024, Comisia Superioară de Disciplină (CSD) a avut înregistrate 47 de dosare disciplinare, dintre care:
- 14 dosare preluate din mandatul anterior (2021-2024);
- 33 dosare înregistrate pe rolul actualei comisii.
Dintre acestea, 39 de dosare au fost soluționate, iar 8 rămân în curs de soluționare pentru 2025.
- Prezentarea raportului financiar contabil pentru anul 2024;
Venituri realizate: 7.079.534 lei (+649.534 lei față de propunere, +10,1%)
Cheltuieli realizate: 7.046.950 lei (+811.305 lei peste buget, +13%)
Excedent final realizat: 32.584 lei
- Aprobat Raportul cenzorului autorizat la data de 12.2024
Situațiile financiar-contabile au fost realizate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare; nu au fost regăsite diferențe între situațiile analizate și cele sintetice; CMSR a desfășurat în 2024 activități specifice organizațiilor non-profit; obligațiile fiscale au fost realizate în termenele prevăzute și nu s-au înregistrat datorii pe termen lung. A propus AGN aprobarea situațiilor financiar-contabile pentru a fi depuse la Ministerul Finanțelor.
- Aprobarea situațiilor financiar-contabile la data de 12.2024
- Prezentarea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2025
CMSR estimează o creștere a veniturilor totale în 2025, de la 7.079.534 lei (2024) la 7.395.000 lei. Printre cele mai importante surse suplimentare de venit anticipate de conducerea Colegiului se numără fonduri provenite din sponsorizări și donații: 300.000 lei.
Cheltuielile totale sunt prognozate la 7.371.400 lei (față de 7.046.950 lei în 2024).
Se preconizează un excedent de 23.600 lei pentru 2025, comparativ cu 32.584 lei în 2024.
- Gala Stomatologiei Românești
Cu ajutorul fondurilor suplimentare, în data de 30 mai 2025, CMSR vizează organizarea Galei Stomatologiei Românești, eveniment caritabil care își propune promovarea și premierea medicilor stomatologi, precum și a inițiativelor care contribuie activ la îmbunătățirea sănătății orale în România.
Totodată, evenimentul își propune să recunoască și să premieze și acei profesioniști care, prin viziune, leadership și dedicare, au influențat pozitiv politicile de sănătate orală, educația medicală și dezvoltarea stomatologiei în România.
Nu în ultimul rând, Gala Stomatologiei Românești reprezintă un prilej de implicare socială pentru medicii stomatologi și CMSR. Astfel, toate fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi donate Asociației Hope and Homes for Children, pentru dezvoltarea de programe dedicate sănătății orale.
- Aprobarea proiectului bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2025
- Aprobare pentru Decizia de modificare și completare a Codului Deontologic al CMSR
Adunarea Generală a aprobat, prin vot majoritar – 67 pentru, 33 împotrivă și 6 abțineri, modificările și completările la Codul Deontologic al CMSR, răspunzând, astfel, atât solicitărilor din rândul comunității profesionale, precum și semnalelor declanșate prin investigația Consiliului Concurenței, în legătură cu prevederile vechiului Cod, adoptat în 2021. Noutățile introduse, în urma dezbaterilor la nivel local și național, validate prin votul Consiliului Național de joi, 20 martie, au făcut obiectul analizei la nivelul AG, care a decis, cu adoptarea unor amendamente, validarea noii forme.
Modificările propuse reprezintă un pas necesar pentru clarificarea și consolidarea normelor deontologice, contribuind la creșterea prestigiului profesiei și la asigurarea unei practici medicale bazate pe respectarea sănătății publice și a valorilor fundamentale ale profesiei de medic stomatolog, în contextul în care Consiliul Concurenței a declanșat, în luna decembrie 2024 o investigație privind posibila încălcare a legislației din domeniul concurenței de către CMSR, suspectând organismul profesional că a stabilit onorarii minime și a introdus restricții pentru angajarea personalului între cabinetele stomatologice. Scopul acestor măsuri ar fi fost împărțirea pieței forței de muncă specializate în domeniul stomatologic și impunerea unui nivel salarial redus în mod artificial pentru angajații cabinetelor stomatologice, menținând „captivă” forța de muncă specializată în acest domeniu. Conducerea CMSR a demarat rapid procesul de modificare a prevederilor Codului Deontologic, care s-a bazat pe un dialog intens pe plan intern și pe respectarea prevederilor Consiliului Concurenței.
„Medicina stomatologică are o problemă de imagine în mass-media în urma anchetei anunțate de Consiliul Concurenței, dar și una de fond pe anumite prevederi. Există dorința de a pune în aplicare un cod care să vină în sprijinul comunității profesionale. În condițiile în care pe piață, majoritatea cabinetelor stomatologice sunt private, publicitatea trebuie sa fie permisă, dar să corespundă unor anumite principii etice. CMSR rămâne implicat în dialogul cu autoritățile și dedicat promovării unor standarde ridicate de profesionalism și integritate, protejând, astfel, atât pacienții, cât și medicii stomatologi.” – dr. Florin Lăzărescu, președinte CMSR.
Astfel, se are în vedere reglementarea mai clară a publicității în domeniu, prin stabilirea unor norme obiective privind promovarea serviciilor stomatologice pentru a preveni abuzurile, derapajele de la principiile de exercitare a profesiei, practicile de inducere în eroare a pacienților, pentru a asigura respectarea valorilor esențiale ale profesiei, precum și pentru a adresa posibilele îngrijorări ale autorității de concurență din România.
În plus, prezenta Decizie urmărește să consolideze principiile de bază ale profesiei de medic stomatolog, prin reiterarea faptului că reputația medicului stomatolog trebuie să se bazeze exclusiv pe competență profesională, respectarea demnității și interesul pacientului, prin promovarea unui comportament profesional bazat pe onestitate și integritate, în conformitate cu principiile fundamentale ale profesiei și cu standardele de sănătate publică.
Nu în ultimul rând, prezenta Decizie urmărește adaptarea cadrului deontologic la cerințele legislației în vigoare prin aducerea în conformitate a prevederilor Codului deontologic cu reglementările naționale și europene privind concurența, având în vedere îngrijorările care au stat la baza deschiderii Investigației Consiliului Concurenței.
Prin aceste măsuri, se dorește restabilirea echilibrului dintre nevoia de vizibilitate a serviciilor stomatologice și respectarea principiilor fundamentale ale profesiei. Astfel, sănătatea pacientului și interesul public rămân prioritare, iar imaginea profesiei va fi consolidată în mod pozitiv și sustenabil. Mai mult, luând în considerare cele de mai sus, este necesară instituirea limitelor acordării garanțiilor de către medicul stomatolog în realizarea actului medical.
S-a supus la vot Decizia de modificare și completare a Codului Deontologic al medicului stomatolog, cu amendamentele:
- 31(3) – Medicul stomatolog trebuie să răspundă la solicitările pacientului sau, după caz, ale reprezentatului legal cu privire la informații sau explicații referitoare la onorariile aplicate.
- 70(4) Publicitatea medicului stomatolog în stomatologie nu poate conține
- 71 (4) Sigla prevăzută la alin. 1 lit. (b) de mai sus va fi amplasată în afara sediului principal sau secundar de activitate => Art. 71 (4) Sigla prevăzută la alin. 1 lit. (b) de mai sus poate fi amplasată doar la sediul principal sau secundar de activitate.
„Din punct de vedere juridic, este recomandat ca forma în care se face publicitate să nu fie afectată pentru a crește șansele ca noul Cod Deontologic să fie avizat de Consiliul Concurenței. Odată votată Decizia de modificare și completare a Codului Deontologic al medicului stomatolog, aceasta va fi înaintată Consiliului Concurenței pentru analiză, urmând ca organismul să revină cu observații din sfera sa de competență în vederea elaborării versiunii finale a Codului. CMSR are în vedere ca în ședința de CN din 30 mai să fie supus aprobării și Ghidul privind implementarea reglementărilor Codului Deontologic, urmând ca de la 1 iulie cele două acte să intre in vigoare.” – dr. Florin Lăzărescu, președinte CMSR.
- Diverse, alte aspecte care rezultă din discuții:
- Președintele CMSR, dr. Florin Lăzărescu, a anunțat publicarea, în MO, pe 20 martie, a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 811/2025 privind aprobarea normelor sanitare de bază pentru desfășurarea în siguranță a activităților din domeniul radiațiilor ionizante => Nu mai este nevoie de aprobarea DSP-ului pentru aparatele de radiologie dentară intraorale din cabinetele stomatologice.
- De asemenea, Legea 95 urmează să fie modificată în perioada următoare, care va întări prevederile recent abrogate.
- Vicepreședintele CMSR, dr. Luminița Oancea, a prezentat raportul de activitate pentru 2024 al Comisiei de Educație Medicală Continuă și a cerut sprijinul medicilor stomatologi din teritoriu pentru completarea formularului de feedback anonim colectat de Colegiul național privind participarea la evenimente EMC și impactul acestora asupra pregătirii profesionale a medicilor stomatologi.
- Obiectiv 2025: proiect de restructurare a Regulamentului EMC
- Vicepreședintele CMSR, dr. Luminița Oancea, a prezentat raportul de activitate pentru 2024 al Departamentului Profesional Științific și Învățământ Postuniversitar, care s-a reunit în 4 ședințe de lucru după AGN din martie 2024:
- Structurarea și aprobarea tematicii și bibliografiei pentru Examenul de medic cu drept de liberă practică.
- Analizarea propunerilor de schimbare a componenței trusei de urgentă și stabilirea noii structuri.
- Reglementarea eliberării antibioticelor și medicamentelor psihotrope din trusa de urgență de către farmacii pe condici de aparat.
- Clarificarea competenței medicului stomatolog în situații de urgență
- Reglementarea avizului cerut medicului stomatolog în vederea realizării RMN.
- Reglementarea cadrului legal pentru realizarea anesteziei prin inhalosedare.
- Reglementarea cadrului legal al competențelor obținute prin atestatul de implantologie.
- Analiza și aprobarea propunerii Comisiei de chirurgie dento-alveolară a CMSR în ceea ce privește Reglementarea comercializării alogrefelor de tip DFBA pe piața din România.
- Organizare acțiune de educație pentru sănătate orală în școli
- Organizare proiect screening oportunist de cancer oral
- Analiză stadiu actual al ghidurilor de practică
- Modificări aduse regulamentului Comisiei de etică a cercetării a CMSR- propuneri componență
- FEDCAR: formulare punct de vedere CMSR Implementation report of Directive 2005/36/EC-Survey 2024- Professional Organisations-dental practitioners; formulare punct de Vedere asupra reglementarilor nationale ale stomatologiei estetice”.
- Secretarul general al CMSR, dr. Dan Căminescu, a prezentat raportul de activitate pentru 2024 al Comisiei de Secretariat => 3551 documente procesate (1960 recepționate și 1591 expediate), fiind o activitate administrativă consistentă și eficientă; 155 adeverințe nemembri eliberate.
- Vicepreședintele CMSR, dr. Smărăndița Păcuraru a prezentat raportul pentru 2024 a Comisiei pentru Legislație și Asigurări de Sănătate, care a avut 11 ședințe pe parcursul anului, privind următoarele:
- propuneri grup tehnic pachetul de servicii medicale de bază pentru medicina dentară – Anexa 14 Norme CNAS;
- legislația impozitelor pentru cabinetele medicale;
- analiză si propuneri de modificare Legea 95/2006 Titlul XIII;
- îndrumar legislativ ANMDMR;
- strategie de abordare a autorităților (ME, MS, CNAS) pentru modificare Contract Cadru 2025.
- Vicepreședintele CMSR, dr. Bogdan Bâldea a prezentat raportul pentru 2024 al Comisiei de Avizări:
- Solicitarea avize liberă practică (L.P.) – dosare analizate: 48, dintre care 37 au primit aviz favorabil, 3 sunt incomplete, 2 suspendate, iar 6 în lucru.
- Invitații la examinare/reexaminare: 144
- Proiecte finalizate CAVZ:
- Propunere legislativă referitoare la medici din state terțe care doresc aviz de liberă practică. Ordin me n. 5508/ 10 iulie 2024
- Reglementarea șI clarificarea avizelor de practică ocazională si temporară pe teritoriul României. Decizie a Consiliului Național al CMSR-16/2 cn / 24 mai 2024
- Procedurile privind transferul, suspendarea și radierea membrilor, decizie a Consiliului Național -18/2 CN / 24 mai 2024
- Ghid recomandare referitor la avizarea cabinetelor stomatologice (practică unitară națională)
- Proiecte în curs CAVZ:
- Protocol de examinare a medicilor străini care doresc aviz L.P.
- Vicepreședintele CMSR, dr. Rareș Buduru, a prezentat raportul Comisiei pentru Studii și Strategii de Dezvoltare:
- FORMULARE GDPR
- Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
- Formular acordare consimțământ
- Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal privind website-ul
- Politica de utilizare a modulelor cookie
- FORMULARE GDPR
- Proiecte finalizate CAVZ:
CNCAN – Demersuri legale pentru simplificarea procedurii de avizare a echipamentelor radiologice dentare intraorale din cabinetele stomatologice
Echipamentele radiologice dentare intraorale din cabinetele stomatologice vor fi exceptate de la obligația obținerii avizului DSP, în urma demersurilor CMSR pentru facilitarea accesului la radiologia intra-orală în cabinetele stomatologice.
Având în vedere realitățile cu care se confruntau medicii din cabinetele stomatologice, CMSR a obținut o serie de modificări ale cadrului normativ.
Astfel, într-o primă etapă, Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a solicitat Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) ca, în situația în care apar modificări privind forma juridică a entității (firma) care deține autorizații emise de CNCAN pentru deținerea, instalarea și funcționarea instalațiilor radiologice, iar aceste modificări nu afectează funcționarea echipamentelor sau condițiile de operare, să nu fie necesară reluarea procesului de obținere a autorizațiilor în vigoare, ci doar depunerea unei cereri de modificare a certificatului de înregistrare. Ca urmare a acestui demers, CNCAN a transmis CMSR, prin adresa nr. 4611 din 06.11.2024, un răspuns oficial prin care acceptă cele două propuneri formulate, respectiv:
Introducerea unei proceduri simplificate de modificare a certificatului de înregistrare în cazul schimbării formei juridice a societății;
Luarea în considerare a autorizației sanitare eliberate de DSP și a certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului ca documente justificative în procesul de autorizare prin înregistrare a instalațiilor radiologice retroalveolare.
Totodată, CMSR, în colaborare cu Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), a solicitat eliminarea acordului vecinilor din documentația necesară pentru obținerea avizului Direcției de Sănătate Publică (DSP) în cazul instalării de aparate de radiologie intraorală. Anterior, acest acord era solicitat sub forma unui document autentic prin care vecinii își exprimau consimțământul privind desfășurarea activității și accesul personalului DSP în spațiile adiacente, subiacente sau supraiacente, inclusiv în clădirile separate de cele de locuit, conform reglementărilor igienico-sanitare.
Joi, 20 martie 2025, Ministerul Sănătății a publicat în Monitorul Oficial Ordinul pentru aprobarea Normelor sanitare de bază privind desfășurarea în siguranță a activităților din domeniul radiațiilor ionizante.
În Anexa 4 a acestor norme a fost introdus un nou articol, prin care echipamentele radiologice dentare intraorale din cabinetele stomatologice sunt exceptate de la obligația obținerii avizului DSP. Această modificare reduce numărul documentelor din dosarul tehnic necesar de la 5 la 3, iar cea mai importantă simplificare constă în eliminarea acordului vecinilor.
“Toate aceste realizări facilitează instalarea și accesul medicilor stomatologi la aparatura de radiologie intraorală, contribuind astfel la creșterea calității actului medical prin stabilirea unui diagnostic mai precis și, implicit, la îmbunătățirea calității tratamentului oferit pacienților. CMSR reușește, astfel, prin efortul de reprezentare în dialogul cu autoritățile statului, să consolideze și să extindă modul prin care asigurăm medicilor stomatologi din România un cadru cât mai bun pentru activitatea profesională”, a declarat dr. Rareș Buduru, vicepreședinte CMSR.
- Cel mai important proiect al Comisiei este cel de digitalizare prin realizarea aplicației CMSR, care se află în testare în cinci județe, urmând ca varianta beta să fie lansată la nivel național în prima jumătate a lunii aprilie 2025.
- Obiectiv 2025: rezolvarea dosarului privind semnătura electronică
- Laura Iulian a prezentat Raportul de activitate pentru 2024 al Departamentului de accesare fonduri europene:
- Cele patru proiecte depuse (CMSR, CMS București și CMS Cluj), în cadrul apelului de proiecte „Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale” nu au întrunit punctajul minim necesar prevăzut în Ghidul solicitantului elaborat de MIPE.
- Se așteaptă un răspuns la Acțiunea G „Îmbunătățirea accesibilității și eficacității rețelei de medicină școlară, inclusiv a celei de sănătate orală”.
- O nouă echipă va prelua în 2025 Departamentul privind accesarea de fonduri europene din cadrul CMSR.
Descarca documentul in format PDF:
Rezumat Ședință ordinară a Adunării Generale Naționale a CMSR – 21.03.2025