Rezumat al ședinței Biroului Executiv Național al CMSR
27.08.2026
Biroul Executiv Național al Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR) s-a întrunit joi, 27 august, în ședință de lucru, prin videoconferință, pentru a dezbate și aproba o serie de inițiative strategice destinate comunității stomatologice, axate pe digitalizare, parteneriate și sprijinirea medicilor prin organizarea de evenimente EMC gratuite.
CMSR continuă dezvoltarea parteneriatelor cu sistemul bancar, în sprijinul medicilor stomatologi. Astfel, în cadrul ședinței a fost discutată oportunitatea dezvoltării unui parteneriat cu Libra Bank, prin intermediul căruia medicii stomatologi care utilizează serviciile de internet banking ale Libra Bank vor putea primi, direct în aplicația bancară, informații utile despre evenimentele acreditate EMC.
În cadrul întâlnirii a fost analizată evoluția platformei naționale OralOncoCheck, dezvoltată de CMSR ca instrument de informare pentru medici și pacienți, de sprijin în depistarea precoce a cancerului oral și de raportare a cazurilor suspecte.
În prezent, proiectul OralOncoCheck se află în etapa de extindere la nivel național. Fundamentarea proiectului și metodologia de screening/raportare au fost dezvoltate, platforma digitală este funcțională, campania publică de informare și conștientizare a fost demarată, următorul pas major fiind extinderea utilizării acesteia la nivel național și formarea medicilor stomatologi prin cursuri gratuite, creditate EMC.
Primul curs gratuit pe tema „Rolul medicului stomatolog în screeningul, diagnosticul și abordarea multidisciplinară a pacientului cu cancer oral” a avut loc la București, în data de 12 iunie 2026. Următoarele 9 ediții sunt programate în mai multe județe din țară, în perioada septembrie 2026 – martie 2027.
De asemenea, în cadrul ședinței a fost discutată dezvoltarea suplimentară a platformei digitale „CMSR Young”. Conform rezultatelor „Barometrului tinerilor medici stomatologi”, 36% dintre respondenți au solicitat dezvoltarea unei platforme cu locuri de muncă și oportunități profesionale, în timp ce 25% au solicitat programe de mentorat.
Pentru a răspunde provocărilor menționate de tinerii medici stomatologi, membrii BExN al CMSR au discutat despre dezvoltarea a două noi secțiuni în cadrul platformei digitale CMSR Young: (1) bursă digitală a locurilor de muncă și (2) o secțiune care să faciliteze mentoratul profesional, prin intermediul căreia medicii cu experiență își vor putea manifesta deschiderea de a ghida, pe bază de voluntariat, noile generații de medici stomatologi.
Totodată, CMSR continuă organizarea evenimentelor dedicate noii generații de medici stomatologi. După organizarea, în data de 3 iulie 2026, a Conferinței Naționale CMSR Young, urmează șase workshopuri pe teme relevante pentru practica stomatologică: fotografie dentară, chirurgie minim invazivă, restaurări compozite fizionomice, prim-ajutor, tratamentul endodontic și protocol predictibil și consistent pentru morfologia dinților posteriori.
În continuare, membrii BExN au analizat invitația Ministerului Sănătății de a desemna un delegat la Întâlnirea Comună Chief Medical, Chief Nursing & Chief Dental Officers, care va avea loc în Irlanda.
De asemenea, membrii BExN au analizat dosarele CSD, fiind abordate, cu rigurozitate, toate spețele incluse pe ordinea de zi la acest punct. Au fost, astfel, făcute informări și s-a decis redirecționarea unor dosare de contestare a unor sancțiuni sau decizii teritoriale către Comisia Superioară de Disciplină, iar în alte cazuri s-a hotărât sistarea acțiunilor, totul cu respectarea strictă a procedurilor legale în vigoare.
În cadrul întâlnirii a fost analizat și subiectul taxelor locale. Comisia juridică a prezentat o analiză privind competențele colegiilor teritoriale de a stabili taxe profesionale (cum ar fi taxele de înscriere, transfer, eliberare de certificate sau avizare a cabinetelor pe număr de unituri/încăperi). Membrii BExN au reafirmat respectarea principiului autonomiei locale, subliniind totodată necesitatea unor criterii clare și unitare, care să sprijine eforturile asumate la nivelul CMSR privind simplificarea procedurilor administrative.